Cristi Popovici

Cristi Popovici

Jucătorii formației SC Bacău s-au reunit luni dimineață la stadionul Letea, pentru a pregăti returul Ligii a 2-a de fotbal. La antrenament au fost prezenți 3 jucători noi, aduși în această iarnă în lotul băcăuan. Fundașul central Ionuț Ursu (ex-FCM Bacău, FC Botoșani, Dunărea Galați, Săgeata Năvodari), Constantin Drugă (jucător de bandă stângă, ex-Ceahlăul, Petrotub Roman, FC Botoșani) și Vlăduț Pavel (ex-FCM Bacău, CSM Moinești, Aerostar) sunt întăririle pe care se va baza Cristi Popovici în retur, în următoarele zile urmând a sosi la Bacău și Cosmin Neagu, fotbalist care și-a reziliat contractul cu CSM Rm. Vâlcea.

“Cred că deocamdată sunt suficiente aceste schimbări, pentru că nici nu puteam să aducem jucători de Liga 1. Vrem să vedem în continuare potențialul jucătorilor pe care îi avem, pentru că eu cred că aceștia pot oferi mai mult decât au arătat până acum.”, a declarat antrenorul Cristi Popovici.

Vineri este programată vizita medicală, băcăuanii urmând a se antrena în localitate până pe 26 ianuarie, când aceștia se vor deplasa la Slănic Moldova pentru efectuarea unui stagiu de pregătire centralizat, de 10 zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.