Neluț Roșu, împrumutat un an la Botoșani Andrei Luca 13 ianuarie 2015 Neluț Roșu Mijlocașul ofensiv, în vârstă de 21 de ani, care a evoluat până în prezent în Liga 1 în tricoul Concordiei, părăsește gruparea din Chiajna, fiind împrumutat pentru un sezon la F.C. Botoșani. Acesta s-a despărțit astăzi de echipa ilfoveană, care ocupă locul al 14-lea în clasamentul Ligii I, urmând să evolueze timp de un an, sub formă de împrumut, în culorile echipei botoșănene. ”Abia aştept să lucrez cu Leo Grozavu , e un antrenor pe care îl ştiu foarte bine şi care ştie să-mi dea încredere. Aveam nevoie de o schimbare, de o viaţă a mea, de o nouă provocare. Cred că e o mutare de bun augur, Botoşaniul e până la urmă o echipă mai bine clasată decât Chiajna, sper să reuşesc să ajung cât mai sus cu ei, poate chiar în cupele europene. Îi mulţumesc preşedintelui Concordiei, Cristi Tănase, care m-a lăsat să plec. Am avut o perioadă frumoasă acolo, le doresc tot ce e mai bun şi sper că echipa să scape de retrogradare.”,a declarat Neluț Roșu, pentru gsp.ro. Conform celor de la Transfermarkt, noul fotbalist al moldovenilor, care a mai fost curtat în trecut și de Dinamo București, are o cotă de piață de 500.000 euro. Cristian Hitruc Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.