Mihai Teja vrea să debuteze cu dreptul pe banca Politehnicii. Cum va gestiona regula jucătorilor U21 Cristian Andrei 11 iulie 2019 Politehnica Iași se va deplasa, pentru prima etapă din noul sezon al Ligii 1, la Cluj, unde va întâlni campioana din sezonul trecut, CFR. Chiar dacă gruparea din Copou are mulți jucători noi în componență și a pierdut mulți fotbaliști în pauza competițională, antrenorul Mihai Teja este convins că poate veni cu cel puțin un punct de la Cluj. “Noi îi respectăm dar nu ne este teamă. Primul obiectiv pe care îl avem este să facem un joc bun, după care încercăm să obținem maximum. Vrem să câștigăm punct sau puncte”, spune Mihai Teja. Noul antrenor al Politehnicii Iași, Mihai Teja, a vorbit și despre jucătorii U21 pe care îi va folosi în acest sezon. “M-am gândit și la cei doi jucători U21 pe care îi voi folosi. Nu este în regulă pentru un jucător tânăr să îl introduci titular și să-l scoți după cinci minute. Îl demoralizezi, cred că poți să-i strici viitorul și îi iei din personalitate. Mi-aș dori să am doi jucători care să facă față în Liga 1. Dacă vor face față, cu siguranță vor juca”, adaugă Mihai Teja. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.