CSMS - CS U

CSMS – CS U

Orașul Iași. Cel mai mare oraș din zona Moldovei și unul dintre cele mai mari din România. În Copou, zonă îmbibată de spirit academic și miros de cultură, o echipă se antrenează și la fiecare final de săptămână oferă stări. Predominant, de bucurie. Precum un copil mic și slăbuț, căruia nu-i dai nicio șansă de a-și măsura forțele cu cei mai mari, această echipă este la doar 3 pași distanță de necunoscut.

Fotbalul de la Iași nu a excelat niciodată sau, chiar dacă au fost unele momente sclipitoare, ghinionul a făcut ca, la nivel fotbalistic, orașul să nu guste nici măcar o dată din plăcerea cupelor europene. Fie ele și tururi preliminare. Anul 2016 are toate premisele pentru a fi anul care nu se potrivește, care iese din tipar. CSMS Iași  este cu un picior și jumătate în curtea Europei și poate consemna, pentru prima dată, o participare în Europa League . După ce Vasluiul, prin al său răposat Sporting Club sau Galațiul, prin ceea ce s-a numit Oțelul, au respirat ani buni aer european, acum a venit rândul capitalei să ducă în spate crucea din ce în ce mai grea a fotbalului din Moldova.

După cum vedem, copilul mic a crescut, a fost călit mai apoi de propriile-i greșeli pentru ca, într-un final, ajuns la maturitate, să-și depășească propria condiție și să aibă curajul să privească lumea bună. Mai are acum nevoie de sprijinul orașului și al susținătorilor, pentru a dovedi că are cei 7 ani de acasă.

Datele problemei sunt bune, problema pare ușoară. Toate dorințele Polithenicii de altă dată pot fi împlinite acum de CSMS Iași. Poate datorită fotbalului se va vorbi despre orașul Iași și despre Europa în aceeași propoziție.

Tudor SOFIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published.