Gomo Onduku s-a despărțit în această vară de CSMS Iași, așa cum se numea echipa ieșeană înainte de startul noului sezon, iar acum evoluează pentru formația Wydad AC, campioana Marocului în sezonul 2014/2015. ”Sunt foarte fericit, cel mai important este să fii fericit acolo unde joci. Desigur, întotdeauna îmi va lipsi Iașul, este un oraș foarte frumos. Îmi este dor de copiii de acolo, de fani și de unii foști colegi. Îmi lipsesc Caparco, Hotoboc, Ciucă, Frasinescu, Piccioni, Branko, Mihalache, Andrei Cristea, Golubovic, Voicu, Bădic. Nu urmăresc meciurile lor, nu am ce învăța de acolo. Urmăresc partidele echipelor precum Barcelona, Real Madrid, Manchester United, încerc să învăț ceva din acele meciuri”, a spus Onduku.

Fostul fotbalist al Iașului a vorbit și despre Nicolo Napoli, dar și despre Crețu sau Bădic, jucători pe care antrenorul italian nu se bazează în noul sezon.

Nu pot spune prea multe despre Crețu. Este un jucător tânăr, bun, dar care trebuie să joace sub comanda unui antrenor care îl poate învăța cum să joace și cum să stea pe teren. Atunci, el ar putea fi un fotbalist foarte bun. Bădic este și el foarte bun, îmi place foarte mult cum joacă, dar din păcate, Napoli nu îl bagă în primul 11. Ăsta este fotbalul. Nu știu dacă Nicolo are vreo problemă cu Bădic, dar știu că atunci când el este antrenorul tău, trebuie să îți folosești foarte mult propria inteligență. Este un antrenor foarte bun, are propriul stil, diferit față de cei pe care i-am întâlnit eu până acum”.

Întrebat despre Piccioni, Onduku a avut numai cuvinte de laudă, spunând că antrenorul trebuie să știe cum și când să îl folosească.

Este ceva ce trebuie să înțelegem despre fotbal. Există fotbaliști tehnici, cu forță sau fotbaliști cu viteză. Unii pot juca 90 de minute, iar alții nu. Fiecare fotbalist are propriile calități, iar antrenorul trebuie să știe cum să le folosească. Îmi amintesc faptul că Piccioni a câștigat câteva puncte importante pentru noi. Un gol marcat din lovitură liberă și unul care ne-a dus în Europa League. Este cel mai bun executant de lovituri libere de la Iași. Are propriile sale calități și Napoli trebuie să știe cum să îl folosească”, a declarat nigerianul.

Wydad Club Casablanca, echipa pentru care evoluează în acest moment Gomo Onduku are 40 de jucători într-un lot evaluat la 7,43 milioane de euro de către site-urile de specialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.