Handbaliștii de la Politehnica Iași au început meciurile amicale Andrei Luca 22 august 2014 Politehnica Iasi Politehnica Iași a câștigat, scor 34-25, prima partidă amicală din această vară, disputată la Piatra Neamț, împotriva unei alte echipei din Divizia A, LPS din localitate. Ieșenii au câștigat ambele reprize, scor 16-14, respectiv 18-11. La finalul celor 60 de minute de joc regulamentar, a mai urmat o repriză de 25 de minute, pe care tot handbaliștii pregătiți de Florin Spiridon şi Ioan Zepciuc au câștigat-o, scor 17-16. „În mare parte suntem mulţumiţi de cum s-a prezentat echipa la primul meci de verificare. Adversara nu ne-a pus probleme deosebite, însă cu totul altfel vor sta lucrurile sâmbătă, pe terenul Bucovinei Suceava, formaţie din Liga Naţională”, a declarat Florin Spiridon. Mâine, formația din Copou va întâlni formația de primă ligă, Bucovina Suceava, în cel de-al doilea meci amical din această vară. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.