Fără să mai câștige un meci pe teren din decembrie anul trecut, conducătorii clubului din liga secundă, Foresta Suceava se gândesc foarte serios dacă tehnicianul Cristi Popovici mai reprezintă o soluție pentru clubul sucevean.

Se pare că antrenorul Cristi Popovici își negociază plecarea în aceste zile, el nefiind pe bancă la meciul amical disputat contra celor de la FC Botoșani, pierdut cu 3-0. O decizie va fi anunțată, cel mai probabil, la conferința de presă de joi, înaintea meciului de sâmbătă contra celor de la Clinceni.

Cristi Popovici a devenit antrenorul galben-verzilor în a doua etapă a acestui sezon, înlocuindu-l pe Adrian Iencsi. Popovici a avut un debut superb pe banca bucovinenilor, având 10 victorii, un egal și o înfrângere până la meciul din Cupă cu FCSB, urmând o serie de cinci eșecuri consecutive.

Mai mult, după aceste eșecuri, conducerea clubului a decis suspendarea plăților către jucători și staff-ul tehnic.

Foresta Suceava se află pe locul 11 în clasament, însă, pentru moment, în afara pericolului de retrogradare, fiind la o diferentă de 12 puncte față de primul loc retrogradabil.

Răzvan Scutariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.