Într-o perioadă în care la echipa de fotbal CSM Politehnica Iași s-a vorbit despre posibilitatea de a nu lua licența pentru sezonul 2017-2018, consilierul local Eduard Boz (PNL Iași), spune că sumele alocate sportului și fotbalului în special, trebuie eliminate. Boz compară suma de 11 milioane de lei alocată către Educație, cu cea de 7 milioane de lei, alocată către Sport. Confuzia pe care o face acesta, însă, este legată de faptul că sportul ieșean nu înseamnă doar fotbal. De asemenea, Eduard Boz consideră că fotbalul ieșean trebuie să demonstreze mai întâi că poate face performanță, înainte de a cere bani, în condițiile în care CSMS Iași s-a calificat într-o cupă europeană în sezonul precedent, pentru prima dată în istoria orașului.

”În sinteza pusă la dispoziție de Primăria Municipiului Iași ni se aduce la cunoștință că va fi alocată suma de 7 milioane de lei pentru Sport. Prima întrebare este cât la sută din acești bani sunt direcționați către fotbal și cât pentru celelalte discipline sportive, începând cu șah și până la handbal, baschet, volei, rugby și așa mai departe. Nu am primit răspuns la această întrebare. Așa cum am mai spus, din punctul nostru de vedere, soluția corectă pentru clubul nostru de fotbal din Iași este atragerea investițiilor private. Noi nu avem drumuri, pasaje, semafoare, stăm blocați în trafic și dăm cel puțin 1,5 milioane de euro pe an către echipa de fotbal. Echipa de fotbal beneficiază de o finanțare complet netransparentă. Din punctul nostru de vedere, sumele alocate pentru clubul de fotbal trebuie să fie eliminate. Mai întâi trebuie să vedem performanță, trebuie să vedem investitori privați care știu să conducă un astfel de club, iar Primăria Municipiului Iași nu trebuie să risipească fondurile pe astfel de obiective”, a declarat Eduard Boz.


Conform Ziarul de Iași, Fundația Sportului Ieșean a anunțat în această săptămână faptul că va debloca finanţarea fotbalului şi că va vira 800.000 de lei către CSM Politehnica. Cu aceşti bani vor fi achitate restanţele la bugetul de stat din 2017, aproape 750.000 de lei, astfel că jucătorii nu vor încasa niciun ban. Fotbaliştii ieşeni vor rămâne astfel fără niciun salariu încasat în acest an, în care au primit o primă de joc de circa 900 de euro, după succesul contra Concordiei Chiajna.

Leave a Reply

Your email address will not be published.