Vine de data asta? Sport Moldova 15 ianuarie 2016 Andrei Cristea CSMS Iași a anunțat în aceste zile prin vocea președintelui Florin Prunea faptul că este din nou în discuții cu atacantul Andrei Cristea. Fotbalistul a mai negociat cu formația din Copou și în vara trecută, dar a ales o ofertă financiară mult mai bună, de la echipa din liga a 3-a italiană, Martina Franca. Fotbalistul a jucat în toate meciurile din acest sezon pentru clubul italian, dar se pare că aceștia ar avea unele probleme financiare, iar pentru Cristea, în cazul unei reveniri în Liga 1, Iașiul ar fi prima variantă. “La Iaşi m-am simţit extraordinar în cele două perioade în care am jucat. Şi acum îmi aduc aminte cu mare plăcere de tribunele pline şi de atmosfera extraordinară existentă la meciurile Politehnicii, echipă cu care am obţinut câteva rezultate importante. Acum sunt în formă maximă, însă există varianta să plec din Italia. Am fost contactat de mai multe echipe din Liga I. Dacă voi reveni în ţară însă, aşa cum am promis, prima opţiune este Iaşul”, a declarat Andrei Cristea. Jucătorul are 31 de ani și a mai jucat la Iași în perioada 2007-2009, marcând 13 goluri în 28 de partide. Conducerea clubului ieșean a mai renunțat la doi jucători. Este vorba despre Cornel Căinari, cel care a fost testat timp de câteva zile în Copou, rezilindu-se contractul și lui Ștefan Grigorie, fotbalist de care Nicolo Napoli nu a fost mulțumit în prima parte a campionatului. Florin Prunea negociază, în continuare, aducerea lui Wobay. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.