CSM Politehnica Iași a pierdut orice șansă de a se clasa în primele șase echipe ale României la finalul sezonului regulat, după ce a pierdut cu scorul de 1-2 partida disputată aseară, pe stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara. În fața unei echipe care părea condamnată la retrogradare, ieșenii au început binișor și au terminat modest partida de pe malul Begăi. Cristea a semnat singurele ocazii ale Iașului din prima repriză. Atacantul echipei din Copou a trimis cu capul pe poarta lui Straton, în minutul 17, portarul timișorenilor reținând în doi timpi. Gazdele au deschis scorul în minutul 35, prin Henrique, acesta profitând de indecizia în apărare a celor doi fundași centrali, Mihalache și Frăsinescu. Tot Cristea a fost din nou periculos în fața porții gazdelor, imediat după golul marcat de Henrique. Fotbalistul ieșean l-a driblat pe Straton, dar a intrat în unghi și a șutat în bara exterioară, ratând ocazia egalării.

După pauză, Andrei Cristea a reușit o fază aproape trasă la indigo, a încercat să îl dribleze pe Straton, dar portarul gazdelor l-a faultat, iar arbitrul a dictat penalty. Cristea a arestat mingea și a trimis fără șanse în dreapta goalkeeper-ului violeților. La 3 minute de la golul egalării, atacantul ieșenilor a fost aproape de dublă, șutând câțiva centimetri pe lângă poartă. La faza imediat următoare, Timișoara a preluat din nou conducerea, Soljic finalizând cu gol centrarea venită din partea lui Bărbuț.

În ciuda faptului că fotbalistul anunțat a fi salvarea Iașului în partea a doua a campionatului, Bojan Golubovic, nu s-a văzut absolut deloc, la fel ca în partida de la Severin, antrenorul Eugen Neagoe a decis să îl înlocuiască pe Cristea cu Ciucur în minutul 70, lăsându-l pe bosniac în continuare pe teren. Un alt transfer realizat de Prunea în această iarnă, Stenio Nivaldo, a fost eliminat în minutul 77, după ce a primit două cartonașe galbene în mai puțin de 8 minute.

”Nu avem ce căuta în play-off. Am căutat foarte multe ocazii, ne-am bătut singuri. Ne întoarcem în mizerie, să ne batem cu pumnii pentru evitarea retrogradării”, a declarat președintele Iașului, Florin Prunea.

Scor final, ACS Politehnica Timișoara – CSM Politehnica Iași, 2-1, iar alb-albaștrii vor lupta cu echipele din jumătatea a doua a clasamentului începând din luna martie.

Note acordate de sportmoldova.ro:

Caparco 5,5
Bosoi 5
Mihalache 3,5
Frăsinescu 3,5
Sato 5
Bole 5,5
Mitic 5
Răuță 5,5
Ștefănescu 5,5
Cristea 6
Golubovic 2

Stenio 2
Ciucur 4
Țigănașu 4

Leave a Reply

Your email address will not be published.