Un meci pentru istorie Sport Moldova 26 mai 2016 CSMS suporteri CSMS Iași și FC Botoșani se întâlnesc astăzi, de la ora 18.00, pe stadionul Emil Alexandrescu, într-un meci care poate decide care dintre cele două formații va reprezenta România în Europa în sezonul viitor. Desigur, toate calculele se vor face și după încheierea partidei de la Cluj, dintre CFR și CS U Craiova (astăzi, ora 20.30). Pentru orașul Iași ar fi pentru prima dată în istoria fotbalistică, în timp ce botoșănenii ar fi la a doua ispravă, jucând și anul trecut două tururi preliminare în Europa League. Ieșenii ar putea avea o motivație în plus datorită faptului că o victorie astăzi ar duce la îndeplinirea obiectivului (clasarea în primele nouă formații), fiecare jucător încasând astfel în jur de 20.000 de euro. “Ăsta este doar meciul jucătorilor. De ei depinde totul. Clubul și-a făcut datoria față de ei, acum e momentul lor. Au bonusuri importante de încasat dacă vor câștiga. Eu nu sunt psiholog să pot lucra la factorul mental, depinde de ei cum se vor prezenta”, a declarat antrenorul CSMS-ului, Nicolo Napoli. Napoli nu se va putea baza pe Bole, accidentat și pe căpitanul Ionuț Voicu, suspendat. Echipa probabilă: Grahovac, Bosoi, Crețu, Frăsinescu, Țigănașu – Mitic, Vasile Gheorghe – Llullaku, Cristea, Bădic – Golubovic Intrarea la meci este gratuită, iar tichetele se pot ridica astăzi doar de la casa de bilete de la stadion, între orele 10.00-18.00. În ultima etapă, CSMS se va deplasa la formația deja retrogradată, Poli Timișoara, în timp ce FC Botoșani va primi pe propria arenă vizita formației CFR Cluj. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.