Mica cea mare Andrei Luca 30 noiembrie 2016 Aurelia Brădeanu, cea mai mare handbalistă a României în ultimii 20 ani, așa cum a caracterizat-o președintele FRH, Alexandru Dedu, s-a retras de la națională în weekend-ul trecut, odată cu Trofeul Carpați. Este o știre seacă pentru cei care nu se uită la handbal și la fel de nesărată pentru cei care nu văd altceva în afară de fotbal. În realitate, știrea ar trebui să reprezinte un prilej de omagiu adus acestei jucătoare extraordinare, al cărei palmares va fi cu greu egalat în handbalul românesc. Brădeanu a participat la 17 turnee finale, a bifat trei ediții ale Jocurilor Olimpice și a cucerit trei medalii, două la Campionatul Mondial (argint și bronz) și una la Campionatul European (bronz). Vorbim, așadar, despre o jucătoare monumentală pentru handbalul românesc și mondial, dar care nu poate avea parte de răsplata pe care o merită, întrucât nu face rating precum fotbaliștii. La fotbal, dacă joci prost, dar dai o declarație războinică, ajungi pe toate site-urile și faci turul televiziunilor. La handbal, trebuie să te mulțumești cu cei 2.500 de spectatori care vin să te vadă la ultimul meci în tricoul naționalei și să iei dragostea lor ca pe cel mai frumos cadou din lume. Mica Brădeanu – ce alint neinspirat pentru o jucătoare atât de mare – lasă naționala României la 37 de ani, cu satisfacția că a dat de fiecare dată totul atunci când a ascultat imnul. Dacă ar fi să apelăm la fotbal pentru a o caracteriza, am putea spune că Mica este – vorbim la prezent întrucât ea va continua să joace la echipa de club, CSM București – un amalgam între Dobrin și Hagi, o jucătoare cu o tehnică ireproșabilă, care pătrunde cu dezinvoltură prin apărări, oferă pase cu o inspirație divină și aruncă fenomenal la poartă, uneori din poziții imposibile. Pentru România, retragerea sa înseamnă o pierdere uriașă, însă era de așteptat să vină și acest moment, având în vedere că vârsta nu iartă pe nimeni. „Jos pălăria pentru jucătoarea și omul Aurelia Brădeanu! Ne înclinăm în fața ei și îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru handbal”, a afirmat Dedu. Partea frumoasă este că, așa cum am spus mai sus, Mica va continua să ne încânte cu evoluțiile sale în tricoul lui CSM București, echipă alături de care a câștigat sezonul trecut Liga Campionilor, competiție care este prezentă și în oferta de pariuri sportive a site-urilor de specialitate precum bet365, unde amatorii de pariuri pe handbal pot găsi cote extrem de atractive. Câștigarea Ligii Campionilor este probabil trofeul de care avea nevoie pentru a se legitima în special în fața propriei persoane. Mica declara după acea performanță de excepție: „Câștigarea Ligii e ceva senzațional, e ceva ce mi-am dorit din tot sufletul, de când am conștientizat că e un trofeu important, la care ajungi foarte greu.” N-ar fi rău, așadar, dacă ne întâlnim vreodată întâmplător cu Mica pe stradă să o prindem discret de mână, să o privim cu profundă recunoștință și să îi spunem simplu: „Mulțumesc.” Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.