Nicolo Napoli - antrenor CSMS Iași

Nicolo Napoli – antrenor CSMS Iași

CSMS Iași deschide astăzi sezonul 2015-2016, întâlnind nou-promovata FC Voluntari, în deplasare. Ieșenii vin după un retur spectaculos, în care au terminat pe locul al doilea într-un clasament al părții a doua a sezonului precedent, în timp ce ilfovenii nu au avut adversar în cursa pentru promovarea în Liga 1, terminând la 12 puncte distanță de locul 2.

“Vom juca un meci foarte greu, cu o echipă promovată în Liga I. Şi pentru ei va fi însă foarte greu. Vom încerca să jucăm cât mai bine şi să câştigăm. Căldura nu mă interesează, e la fel şi pentru noi, şi pentru ei, care s-au antrenat în Turcia, ca şi noi”, a declarat Nicolo Napoli înaintea partidei de astăzi.

La gruparea din Copou au sosit în această vară jucători cu experiență și cu nume destul de importante pentru fotbalul românesc, precum Ștefan Grigorie, Liviu Ganea, Nuno Viveiros, Frăsinescu sau Vasile Gheorghe. De asemenea, în curtea ieșenilor se mai află și tânărul Goge, dar și italianul Piccioni, care va semna, cel mai probabil, în zilele următoare.

Cei mai importanți jucători ai echipei din Voluntari sunt Vasile Maftei, Nicolae Grigore, Tiberiu Bălan, Paul Pârvulescu și poate chiar tânărul împrumutat de la Steaua, Vâlceanu. De asemenea, în lotul oponentei de astăzi a Iașiului se mai află și un jucător care a evoluat în Copou, Daniel Novac, dar și fotbaliști precum Florin Maxim, Alin Cârstocea, Radu Zaharia sau Andrei Poverlovici, care au mai jucat în prima divizie.

Formații probabile:

CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu – Viveiros, Mitic, Enescu, Bole – Grigorie – Golubovic

FC Voluntari: Balauru – Zaharia, Maftei, Rădoi, Pârvulescu – Todoran, Novac – Vâlceanu, T. Bălan, Cârstocea – A. Bălan

Partida dintre FC Voluntari și CSMS Iași va începe de la ora 18:30 și va fi transmisă în direct de DigiSport 1, Dolce Sport 1 și Look TV.

Andrei LUCA

andrei.luca@sportmoldova.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.