E nevoie de concentrare Sport Moldova 9 mai 2016 Gomo Onduku CSMS Iași întâlnește astăzi, de la ora 18.00, formația FC Voluntari, în play-out-ul Ligii 1. Deși partida a fost programată pentru duminică, aceasta a fost amânată în urma decesului fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng. Astfel, ieșenii și-au prelungit șederea în jurul Capitalei, sâmbătă au fost la stadionul Dinamo pentru a aprinde lumânări, iar duminică s-au relaxat la o partidă de pescuit pe Lacul Snagov. În ceea ce privește lotul, Nicolo Napoli nu se va putea baza pe Onduku, fotbalistul având din nou probleme la genunchi. Conducerea clubului a anunțat faptul că încearcă rezilierea contractului cu nigerianul, dar cele două părți nu au ajuns deocamdată la o înțelegere. În afara lui Onduku, din lotul ieșean vor lipsi Țigănașu, accidentat și Mihalache, exclus. CSMS Iași are nevoie neapărată de victorie, pentru a se menține alături de CS U Craiova în lupta pentru Europa League, oltenii întâlnind miercuri, în deplasare, Poli Timișoara. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.