România - Spania

România – Spania

Noi abuzuri din partea forțelor de ordine au avut loc la partida de duminică, dintre România și Spania, disputată pe Cluj Arena, scor 0-0. Suporterii naționalei amplasați la peluză  au fost atacați la jumătatea primei reprize, atunci când aceștia au încercat să afișeze un mesaj care amintea de unirea Basarabiei cu România, de acum 98 de ani (27 martie 1918) și pe care scria “O rană sângerândă-n goana timpului/ Ne doare brațul rupt din stânga Prutului”. Responsabilii pentru pază și protecție au reușit să smulgă bannerul din mâinile suporterilor, iar apoi au folosit gaze lacrimogene, retrăgându-se din zonă.

“Mesajul nu era unul cu caracter xenofob, rasist sau care incita la violență. Nu înțeleg de ce ni l-au luat și mai ales de ce a fost nevoie să se folosească gaze lacrimogene. Aproape la fiecare meci al naționalei avem astfel de incidente. Venim de la sute sau de la mii de km distanță pentru a susține echipa și de fiecare dată plecăm de la stadion bătuți sau lăcrimând din cauza gazelor. Nu am văzut meciul din cauza forțelor de ordine și nici din cauza plexiglasului. Ăsta e stadion modern?”, a declarat un suporter ieșean prezent la partida de duminică.

Cele mai grave astfel de incidente s-au petrecut la meciurile României împotriva Uruguayului, atunci când, după câteva minute în care suporterii au încasat bastoane și picioare din partea stewarzilor,  Jandarmeria a hotărât evacuarea a peste 500 de fani, dar și înaintea meciului de baraj dintre România și Grecia, atunci când peste 60 de suporteri au primit amenzi și au fost interziși pe arenele sportive timp de un an pe motiv că aveau asupra lor mesaje interzise pe stadioane, intervenția forțelor de ordine având loc la circa 2 km de Arena Națională.

Leave a Reply

Your email address will not be published.