Bucovinenii antrenați de Adrian Chiruț au câștigat primul meci din actualul sezon de Liga Națională împotriva celor de la HC Dobrogea Sud, echipă ce a câștigat SuperCupa României contra celor de la Dinamo București în acest sezon.

Victoria, dar și jocul prestat de suceveni, au surprins pe toată lumea. În prima jumătate, CSU a controlat meciul, începând în forță și reușind să-i surprindă pe dobrogeni, astfel că oaspeții au terminat prima parte a meciului în avantaj, 15-9. Portarul sucevenilor, Cristian Taciuc, a avut o după amiază excelentă, reușind să-și salveze echipa de la multe situații periculoase.

În cea de-a doua parte, dobrogenii au venit de la vestiare mult mai concentrați și hotărâți să câștige meciul, dar bucovinenii și-au păstrat din forță și au știut să profite de ocazii. Gabriel Burlacu a fost cel mai important jucător pentru suceveni, înscriind 10 goluri, fiind și stâlpul apărării oaspeților. De la constănțeni, Crnoglavac a izbutit șapte goluri. CSU Suceava a reușit să închidă tabela la 29-22, obținând un rezultat uriaș în deplasare, chiar pe terenul echipei ce sezonul trecut termina pe locul 4 și ajungea în finala Cupei României.

De menționat este că sucevenii s-au bazat doar pe jucători autohtoni, singurul jucător străin, Dusan Slipka, fiind indisponibil pentru acest meci.

Următorul meci al sucevenilor va fi tot în deplasare, pe 10 septembrie, în compania celor de la Steaua București, echipă ce a terminat sezonul trecut pe locul 10, la doar un punct de Suceava.

Răzvan Scutariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.