După ce și-a asigurat serviciile lui Alexandru Taciuc, CSM Politehnica s-a înțeles cu un nou fotbalist cu profil ofensiv. Bogdan Gavrilă și-a dat acordul și va sosi duminică în Copou, la reunirea lotului condus de Flavius Stoican, urmând a parafa actele.

Mijlocașul de bandă a jucat ultima dată în Cipru, pentru Ethnikos Achnas. La formația cipriotă a fost coleg cu fostul portar al Stelei, Martin Bogatinov și cu fostul mijlocaș al ieșenilor, Andrei Enescu. În acest moment, Gavrilă, în vârstă de 25 de ani, este cotat de site-urile de specialitate la 200 de mii de euro. În cariera sa a mai evoluat pentru Chindia Târgovişte, Oţelul Galaţi, Dinamo Bucureşti şi Petrolul Ploieşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.