Regrete mult prea târzii Sport Moldova 23 octombrie 2016 CSM Politehnica a pierdut o nouă partidă în Liga 1 și pare că doar pauza de iarnă o mai poate scoate din pasa în care a intrat în această toamnă. Semnalul tras de oaspeți în minutul 5 nu a fost luat în serios de ieșeni, iar două gafe de curtea școlii au făcut ca FC Voluntari să conducă la pauză cu scorul de 2-0. Mai întâi, în minutul 33, Adrian Bălan a executat la colțul scurt o lovitură liberă de la 18 metri, Grahovac fiind spectator, iar un minut mai târziu, același Grahovac a ieșit aproape de centrul terenului și a pasat greșit, mingea ajungând la Căpățînă, care a marcat cu un șut din jumătatea proprie. La pauză, Neagoe a reacționat, trimițându-l în poartă pe Caparco, iar Cătălin Ștefănescu i-a luat locul lui Boiciuc, atacantul care pare că nu se regăsește în ultimele etape, deși intrase foarte bine în momentul în care Napoli a hotărât că îl poate introduce în teren mai mult de 10 minute. Gazdele au ratat câteva ocazii prin Piccioni, Vasile Gheorghe și Bădic, primul marcând la ultima fază a întâlnirii. ”Am avut speranțe mari, dar după cum s-a jucat prima repriză, Voluntariul merita să câștige. Știam că Bălan bate foarte bine loviturile libere și am încercat să evităm faulturile din preajma careului. Au controlat jocul în prima repriză, au jucători valoroși și cu mare experiență. Noi am fost temători, nu am câștigat duelurile cu adversarii și e greu să câștigi un meci așa. La antrenament, jucătorii au avut o atitudine bună, dar azi au intrat cu teamă, nu înțeleg de ce. E imposibil să vorbim despre play-off în această situație. Mi-aș mai dori jucători în toate compartimentele, dar nu știu ce posibilități financiare sunt”, a declarat Eugen Neagoe. ”E o victorie meritată a Voluntariului. Noi am avut câteva ocazii, dar prea puțin pentru ceea ce ne dorim. Sunt foarte îngrijorat de problemele de lot pe care le avem, acum lipsesc Ciucur, Bole, ne lipsește și jucătorul sub 21 de ani. Este foarte greu să jucăm așa, e foarte greu să creștem jucători tineri. Nu este posibil ca un oraș atât de mare să aibă un singur teren pe care să joace toată lumea. La iarnă trebuie să renunțăm la câțiva jucători și să aducem 5-6 noi. Îl regret foarte mult pe Llullaku, mai ales dacă mă gândesc la faptul că era un jucător care avea salariu doar 2.500 de euro. Urmează meciul de Cupă, nu mergem la Cugir să ne facem de râs. Dacă vom pierde acolo, înseamnă că jucătorii nu merită să fie la Iași. Cine nu are caracter, trebuie să plece, indiferent de nume. Nu avem cum să ne mai gândim la play-off. Noi nu arătăm nici măcar de Liga 1, ce să mai vorbim de play-off”, a spus Florin Prunea. CSM Politehnica se deplasează la mijlocul săptămânii la Cugir, pentru meciul de Cupa României, iar etapa viitoare va primi vizita formației Steaua București. Note acordate de sportmoldova.ro: Grahovac – 3 Voicu – 4 Mihalache – 5 Frăsinescu – 4,5 Țigănașu – 5 Vasile Gheorghe – 5 Crețu – 4,5 Bădic – 4 Boiciuc – 4 Cristea – 4 Ștefănescu – 4,5 Piccioni 5 Caparco – 5 Eugen Neagoe – 5 Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.