Prima finală pentru promovare Andrei Luca 22 aprilie 2017 Handbaliștii de la CS Politehnica Iași dispută duminică, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă prima partidă din cele patru rămase, toate fiind considerate finale pentru promovarea în Liga Națională. Alb-albaștrii primesc vizita formației HC Dobrogea SUD Constanța II, echipa satelit a formației care evoluează în prima ligă. Politehnica ocupă înaintea acestei runde locul II în clasamentul Seriei A a Diviziei A, cu 37 de puncte, iar oaspeţii sunt pe VIII, cu 21 de puncte. În tur, ieșenii s-au impus cu scorul de 35-28. Jucătorii și oficialii Iașului au făcut apel la suporteri să vină la Sala Polivalentă pentru a obține împreună promovarea în Liga Națională în ultimele două partide rămase. CS Politehnica poate fi sigură de promovarea directă doar în cazul în care va obține maximum de puncte din ultimele 4 etape rămase. În următorul meci pe care îl vor disputa pe teren propriu (13 mai), elevii antrenați din această săptămână de Leonard Bibirig vor întâlni principala contracandidată, HC Farul Constanța. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.