Cornel Sfaiter

Cornel Sfaiter

Conducătorii clubului FC Botoșani vor ca din vara acestui an să reînființeze echipa satelit, o formație care ar urma să joace în Liga a 3-a, fiind folosiți jucători cu vârste cuprinse între 15-18 ani și fotbaliști care nu ar prinde lotul echipei mari. Pentru a putea demara acest proiect, botoșănenii așteaptă decizia FRF, în legătură cu permiterea cluburilor de Liga 1 să înscrie echipele satelit direct în Liga a 3-a.

„Am avut o discuţie de principiu dar a rămas să ne mai vedem. Eu am vorbit şi cu Valeriu Iftime. Deocamdată trebuie să aşteptăm ca această propunere să treacă în Comitetul Executiv al FRF. Toate echipele din prima ligă pot să-şi înscrie o echipă satelit în Liga a III-a. Noi vrem să demarăm un proiect de viitor, la Liga a III-a să joace doar copii de 15-18 ani. Mai trebuie să vedem partea juridică. Nouă ne convine pentru că este aproape, există infrastructură. Suntem deschişi dar trebuie să aşteptăm ca propunerea să treacă în Comitetul Executiv”, a declarat Cornel Șfaițer.

Oficialii clubului moldav au început discuțiile și pentru stadionul pe care ar urma să dispute meciurile echipa secundă, iar cele mai mari șanse le are comuna Ipotești. Ultimele produse ale satelitului clubului botoșănean sunt Florin Acsinte și Andrei Patache, jucători care au fost antrenați de Alin Cazaciuc și Mircea State.

Leave a Reply

Your email address will not be published.