FC Botoșani – Dinamo Kiev, 1-1, în primul amical din Austria Sport Moldova 7 iulie 2016 FC Botoșani a deschis scorul în minutul 60, prin Vașvari, din penalty, iar ucrainienii au egalat în minutul 70. În repriza secundă, Leo Grozavu a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziție. Echipa de start: Iliev- Dimitrov, Plămada, Miron, Mușat – Vasvari, Bordeianu – I. Fulop, Cabrera, Golofca – Herghelegiu ——————————————— FC Botoșani va susține în această seară, de la ora 19.00, primul amical din cadrul cantonamentului din Austria, împotriva formației Dinamo Kiev, echipă care va evolua în acest sezon în UEFA Champions League. “Avem patru jocuri programate, cu adversari foarte puternici. Ne aşteptăm să închegăm o formulă de start pentru începutul de campionat. În primul rând, ne dorim să acoperim postul de fundaş central. Apoi, există această incertitudine cu Cabrera. Automat avem nevoie şi acolo de jucător. Cred că va fi dificil de găsit. Şi în benzile terenului sper să ne mai sosească jucători”, a declarat Leo Grozavu pentru monitorulbt. În cantonamentul austriac, botoșănenii vor mai juca împotriva formațiilor FK Jablonec (locul 7 – Cehia), Valenciennes (locul 12 – Ligue 2, Franţa) şi Sparta Praga (locul 2 – Cehia). Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.