Dominare sterilă Sport Moldova 5 martie 2016 CSMS – CFR CSMS Iași a pierdut cu scorul de 0-2 prima partidă din play-out, disputată pe teren propriu, în fața formației CFR Cluj. Oaspeții au început excelent meciul, dar Caparco a fost în zi mare și a salvat în aceeași fază, 4 mingi pe care scria “gol”. A părut a fi faza care i-ar fi trezit pe elevii lui Nicolo Napoli, dar a urmat o repriză și jumătate de dominare sterilă, în care Viveiros, Vasile Gheorghe și Bole nu l-au putut învinge pe Traian Marc, aflat și el într-o zi de excepție. ”Jucătorii sunt afectați. E normal, nu am intrat în play-off, suntem în play-out. Am vorbit de alt campionat. Aici, în play-out, toate echipele se luptă pentru evitarea retrogradării”, a declarat Napoli la finalul partidei. Având 53% posesie și un raport al ocaziilor de poartă vizibil în favoarea lor (16-5), ieșenii vor să uite cât mai repede ratarea calificării în play-off și să câștige următorul meci, în deplasare, la Ploiești. „Trebuie să ne trezim, să uităm. A fost un vis frumos, a trecut, dacă stăm să plângem, vom avea probleme”, a spus președintele Florin Prunea. Echipa din Copou poate fi egalată în clasament de CS U Craiova, dacă aceștia vor câștiga meciul de mâine, când vor înfrunta FC Voluntari, pe propriul teren. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.