Lukacs Bole

Lukacs Bole

CSMS Iași a câștigat în stil italian în deplasarea de la Chiajna, scor 1-0, singurul gol al partidei fiind marcat de Lukacs Bole, în minutul 6. Același fotbalist a ratat alte două ocazii în minutele 66 și 83, care ar fi putut aduce liniștea echipei lui Napoli mult mai devreme. Ieșenii au dominat clar ultima parte a meciului, gazdele căzând din punct de vedere fizic. Iașiul are acum 4 puncte din 6 disponibile, ambele partide fiind disputate în deplasare, în acest început de campionat.

“Am făcut un meci foarte bun și am meritat să câștigăm. A fost foarte cald și băieții au simțit asta în teren. Cred că rezultatul este meritat. Ne pregătim de un meci foarte greu acasă împotriva Petrolului. Avem un lot foarte bun și ne-am întărit cu jucători de experiență în această vară. Vom vedea ce se va întâmpla la finalul campionatului”, a spus antrenorul Iașiului, Nicolo Napoli.

Jucătorii au resimțit căldura și au acuzat ora la care s-a desfășurat partida de la Chiajna, dar și pauza foarte scurtă dintre sezoane. “Am câștigat 3 puncte și odată cu ele încredere. A fost un meci foarte greu și pentru noi și pentru adversari din cauza pauzei scurte competiționale. Sper ca în următorul an să se schimbe ceva. Cel mai important pentru noi este următorul meci. Urmează Petrolul și trebuie să fim cu picioarele pe pământ” , a declarat Grahovac la finalul partidei.

Formația din Copou a fost încurajată din peluza rezervată oaspeților și de câțiva suporteri veniți de la Iași, aceștia dominând fondul sonor pe toată durata partidei.

Etapa viitoare, CSMS Iași va întâlni Petrolul Ploiești, pe teren propriu, duminică, 26 iulie, de la ora 21:00.

Andrei LUCA

andrei.luca@sportmoldova.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.