CSMS Iași aspiră la primele patru locuri Andrei Luca 1 august 2015 foto_asmagna CSMS Iași a început pregătirile pentru noul sezon al Ligii 1 de futsal, antrenamentele conduse de Nelu Stancea desfășurându-se în Sala LPS. În luna august, echipa ieșeană va participa la trei competiții amicale. Primul dintre ele, în perioada 6-9 august, va avea loc la Varna, în Bulgaria, la mijlocul lunii (14-16 august), urmând Cupa Iașiului la Futsal, în Sala Polivalentă. Apoi, pentru CSMS urmează un turneu la Galați, în perioada 21-23 august. Pentru turneul de la Iași au fost invitate formațiile din Galaţi, Chiajna, Târgu Mureş şi Călăraşi, oficialii ieșeni așteptând confirmarea acestora. “Obiectivul nostru pentru noul sezon competiţional este promovarea în turneul play-off, dar s-ar putea să aspirăm şi la careul de aşi, dacă vom putea alcătui pe parcursul campionatului un lot cu jucători cu experienţă. Oricum, nu dorim să aducem doar “mercenari” la echipă, această treabă nu ţine mult timp şi nici nu face parte din spriritul sportului ieşean”, a declarat team-managerul Ionel Popa. Lotul actual: Marius Chiriac şi Ioan Grigoraş (portari) Radu Pisică, Radu Guţu, Andrei Despan, Narcis Cataramă, Valentin Pricop, Alexandru Pricop, Victor Mandea, Toni, Bogdan Baboi, Mario Şchiopu (ex-Ştiinţa Miroslava), Alexandru Panaite (LPS Iaşi), Dragoş Baciu (Ştiinţa Miroslava) Ultimii 3 jucători sunt noi în lotul pregătit de Nelu Stancea. Liga 1 de futsal este programată să înceapă la finalul lunii august. Andrei LUCA andrei.luca@sportmoldova.ro Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.