Alexandru Crețu a fost lăsat din nou în afara lotului de către antrenorul formației CSM Politehnica Iași, Nicolo Napoli, iar lui Cornel Șfaițer i-ar surâde un transfer al fotbalistului la Botoșani.

”Crețu este un jucător interesant, dar de care sunt sigur că CSM Politehnica Iași nu se va despărți prea ușor. Până la vară, când îi expiră contractul mai este foarte mult, Crețu trebuie să joace, altfel nu e bine pentru el. Sunt sigur că dacă se va pregăti bine, antrenorul îl va băga în teren”, a declarat președintele formației botoșănene.

Napoli și Crețu par a fi într-un conflict din cauza faptului că fotbalistul a refuzat prelungirea înțelegerii care îi expiră vara viitoare cu CSM Politehnica Iași, iar antrenorul italian a decis din nou să îl lase în afara lotului, alături de Narcis Bădic, la fel ca la partida cu Gaz Metan Mediaș.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.