Botoșaniul respiră. Elevii lui Grozavu au câștigat la scor pe terenul Petrolului Andrei Luca 22 aprilie 2016 Petrolul – FC Botoșani (foto_digisport) Petrolul Ploiești – FC Botoșani, 0-4 Au marcat: Cabrera (25, 48), Fulop (38), P. Ivanovici (39) Având cuțitul la os în acest final de campionat, botoșănenii s-au trezit pe terenul lanternei și au câștigat cu scorul de 4-0 în fața Petrolului, în etapa a VIII-a din play-out-ul Ligii 1. Cabrera a deschis scorul în minutul 25, cu un șut la firul ierbii de la circa 20 de metri. Apărarea prahovenilor respinsese mingea venită dintr-o centrare de pe partea dreaptă, în urma unui corner. Până la pauză, moldovenii au mai marcat de două ori și au risipit orice emoție în privința celor 3 puncte. Fulop a dus scorul la 2-0 cu o lovitură de cap în minutul 38, iar Petre Ivanovici a stabilit scorul pauzei un minut mai târziu. Tot Cabrera a marcat primul și în repriza secundă, șutul său deviat păcălindu-l pe Cobrea, la 3 minute de la reluare. Gruparea botoșăneană a controlat jocul până la final, fără a mai forța însă, astfel încât scorul a rămas Petrolul – FC Botoșani, 0-4. “Eu cred că acest rezultat spală rușinea de la meciurile trecute. Ăsta este fotbalul, ai șansa imediat să te reabilitezi. Trebuie să luptăm în continuare, pentru că nici echipele care sunt sub noi nu vor renunța. Noi am vrea să mergem în Europa, dar mai întâi trebuie să scăpăm de retrogradare”, a declarat Fulop la finalul partidei. Elevii lui Leo Grozavu au urcat până pe poziția a 4-a în play-out, cu 24 de puncte, iar etapa viitoare vor primi vizita formației FC Voluntari. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.