Valeriu Iftime, finanțatorul formației FC Botoșani, a comentat în direct la Sport Moldova, aseară, în direct pe 105 FM, finalul campionatului regulat și rezultatele din cele patru etape disputate în 2018. Acesta a spus că nu îi dă prea mari șanse Iașului în playoff și speră ca echipa sa să se califice în cupele europene după un rezultat bun în Cupa României.

”S-a văzut că playoff-ul nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește. Iașul a pornit ca un mare alergător în primele trei meciuri, a câștigat absolut incredibil 9 puncte din 9. Am fost neatenți, am pierdut și acum nu am decât să mă uit la ei, dar nu îi văd să câștige mai mult de 3 puncte în playoff. Minunile lui Flavius sunt și pe baza jucătorilor aduși de Fotbal Hebdo la Iași. Sunt câțiva jucători extraordinari acolo. Eu nu am crezut în proiectul lor financiar, dar jucători buni au adus. Se vede mâna lor și în intervenția de la Mediaș, unde au adus acum jucători buni”, a declarat Iftime.

FC Botoșani și CSM Politehnica Iași se vor întâlni din nou în acest sezon, cel mai probabil la mijlocul lunii martie, atunci când va fi reprogramată partida din sferturile Cupei României.

Leave a Reply

Your email address will not be published.