Politehnica-Iași

Politehnica-Iași

Astăzi, de la ora 13.00, Poli Unistil Iași primește în Sala LPS, vizita formației CSU Suceava, în ultima etapă a Diviziei A de handbal masculin. Întâlnirea va conta doar pentru palmaresul celor două formații, pozițiile din clasament fiind deja stabilite, Poli rămânând pe locul 6, iar Suceava va termina pe podium, pe cea de a treia poziție. Sucevenii au ratat una din primele două poziții, care duceau la barajul pentru promovarea în Liga Națională, aceste locuri fiind ocupate de HC Dobrogea Sud și CSSM Bacău.

“Este ultimul meci în fața propriilor suporteri și ultimul meci al sezonului. Sperăm să practicăm un joc frumos. Chiar dacă întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători experimentați, Suceava nu este imposibil de învins”, a declarat Costel Schender, antrenorul ieșenilor.

Ieri, într-o altă partidă din ultima etapă a Diviziei A, Bacăul a terminat la egalitate, scor 37-37, partida disputată la Buzău.

Leave a Reply

Your email address will not be published.