SC BACAU

SC BACAU

Odată ce problema resurselor financiare a fost clarificată, după aprobarea a 2 milioane de lei noi de către autorităţile locale, Sport Club Bacău şi-a definitivat programul de pregătire a noului sezon din Liga a 2-a.După 2 săptămâni de pregătire pe plan local, formaţia antrenată de Cristi Popovici va disputa primul meci amical la sfârşitul acestei săptămâni în compania celor de la Petrotub Roman. Seria meciurilor de verificare va continua cu 2 „duble” împotriva unor adversari din Seria 1 a Ligii a 2-a. Astfel pe 6 şi 15 august, băcăuanii vor juca contra celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ, iar pe 13 şi 22 august vor înfrunta pe Rapid CFR Suceava. Dacă în privinţa lotului formaţia băcăuană nu a reuşit nici o achiziţie, în schimb pierzând nu mai puţin de 8 din foştii componenţi ai echipei din sezonul trecut, directorul tehnic Gheorghe Poenaru este încrezător că lotul rămas va face faţă în noul sezon.

„O parte din jucători au părăsit echipa.Insă eu sunt bucuros că ceilalţi au ales să rămâna la Bacău,iar faptul că sunt de mult împreună  mă face încrezător în perspectiva viitorului sezon”, a declarat Gheorghe Poenaru.

De asemenea, după primul meci amical, disputat contra celor de la Petrotub Roman, Cristi Popovici va anunţa şi juniorii care vor rămâne în lotul băcăuanilor pentru viitorul sezon.

Ștefan Burlacu

Leave a Reply

Your email address will not be published.