Penicilina a terminat campionatul pe locul VIII și a ratat obiectivul Sport Moldova 28 aprilie 2016 Penicilina Iașicsm lugoj Penicilina Iași, formația care avea stabilit ca obiectiv pentru acest sezon clasarea pe unul dintre locurile V-VI, a pierdut la Lugoj și a terminat campionatul 2015-2016 pe poziția a VIII-a. Ieșencele au dus întâlnirea cu CSM Lugoj până în meciul decisiv, egalând la 1 săptămâna trecută, în Sala Sporturilor din Iași, dar au pierdut din nou pe terenul adversarelor, de data aceasta cu scorul de 3-0. Deși a început foarte bine partida și a condus în primul set cu 16-11 sau 21-14, Penicilina s-a speriat de oportunitatea de a câștiga primul set și nu a mai strâns decât două puncte, lugojencele revenind spectaculos și atribuindu-și primul act, scor 25-23. Au urmat alte două seturi la discreția gazdelor, care s-au impus cu 25-15 și 25-20, iar echipa antrenată de Dan Gavril se întoarce acasă înfrântă. Pentru chimiste, foarte important ar fi ca pentru sezonul viitor să fie păstrat un nucleu de jucătoare și să nu fie aduse din nou foarte multe altele, deoarece în ultimele meciuri s-a văzut că omogenitatea a început să își spună cuvântul, iar fazele de atac, chiar și cele de apărare au început să meargă mult mai bine. Desigur, e nevoie și de ceva întăriri, dacă Vasile Stîngă și Dan Gavril își vor propune ceva mai mult decât poziția a VIII-a sezonul viitor. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.