Noutățile zilei la CSM Politehnica. Echipament nou pentru sezonul viitor Sport Moldova 20 iunie 2017 CSM Politehnica este într-o continuă schimbare, iar noutățile apar de la o oră la alta. Astfel, lotului pregătit de Flavius Stoican s-au alăturat astăzi Kizito și Tito, în timp ce Golubovic negociază în continuare rămânerea în Copou. În aceste zile, jucătorii ieșeni au programate câte două antrenamente pe zi, iar mâine este programată și prima partidă amicală, împotriva formației Petrocub Hâncești, ocupanta locului 6 în sezonul precedent în Divizia Națională din Moldova. Primele vești bune din cadrul lotului vin din partea noului portar, Ivan Kelava, oficialii ieșeni declarându-se foarte mulțumiți de acesta, după primele antrenamente desfășurate la Tiraspol. În sezonul 2017/2018, formația ieșeană va avea un nou echipament. CSM Politehnica renunță la Nike pentru Joma, firma care produce echipamente și pentru echipa națională. De asemenea, conducătorii clubului ieșean au ca prioritate atragerea de noi sponsori în perioada următoare. Tot astăzi, clubul din Copou a anunțat faptul că Mitic, Bădic și Ciucur au fost puși pe lista de transferuri. Aceștia se vor pregăti la stadionul Emil Alexandrescu sub comanda lui Vasile Simionaș, antrenor cu licența PRO. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.