Mihai Teja a fost instalat ieri antrenor pe banca Politehnicii Iași, după circa șase ore de negocieri intense, în care punctul fierbinte l-a reprezentat discuția despre staff-ul cu care noul tehnician va veni în Copou. Teja va avea un nou antrenor secund, un preparator fizic și un analist video, numele acestora fiind prezentate în zilele următoare. Dintre Benone Dohot și Adrian Kereszy, doar primul este sigur că va rămâne în staff-ul echipei mari, după spusele noului antrenor.

”Dohot rămâne, Kereszy încă nu știm”, a declarat Teja.

Despre actualul ”secund” al Iașului a vorbit și președintele Ambrosie, care a spus că își dorește ca acesta să rămână în cadrul clubului, orice s-ar întâmpla. ”În cadrul clubului” este o expresie destul de vagă, astfel încât nu se știe deocamdată dacă Adrian Kereszy va fi păstrat în staff-ul lui Teja, va fi trecut la juniori sau la eventuala echipă secundă care se tot promite în Copou. Kereszy ar putea fi, totuși, păstrat în staff-ul echipei mari, așa cum s-a făcut și în perioada în care Trică era antrenor secund, alături de ieșean.

”Îi mulțumesc din nou lui Flavius Stoican pentru cei doi ani petrecuți la Iași. Mihai Teja va trebui să preia munca lui Stoican și să o ducă pe noi culmi ale performanței. Am ținut cont și de părerile suporterilor. Am văzut acel clasament al favoriților și am vrut să le facem o bucurie. Avem promisiuni și din punct de vedere al stabilității financiare și din punct de vedere al infrastructurii. Domnul primar ne-a promis un stadion nou, cât mai repede”, a spus Ambrosie.

”Mulțumesc suporterilor care și-au dorit ca eu să vin aici. Mulțumesc și domnului președinte Ambrosie, care a făcut un sacrificiu mare pentru a mă convinge să vin la Iași. Am venit la o echipă bună, o echipă la care Flavius Stoican a făcut lucruri frumoase. Un oraș frumos, mare, care merită mult mai mult și sper ca echipa de fotbal să se ridice la nivelul orașului ca frumusețe și ca istorie. Încercăm să ducem echipa la un nivel mai bun și să joace un fotbal de calitate. Este nevoie de un teren sau chiar două de antrenament, mult mai bune decât acesta. Nu sunt cele mai bune condiții și aceasta trebuie să fie baza echipelor din Liga 1. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care nu am fixat un obiectiv mai îndrăzneț. ”, este declarația lui Mihai Teja.

Întrebat despre obiectivul echipei pentru sezonul viitor, Teja a răspuns: ”Clasarea pe locurile 1-11, adică și salvarea de la retrogradare”

Mihai Teja a semnat un contract valabil un an de zile. Reunirea lotului va avea loc pe data de 17 iunie, iar pe data de 22 iunie va fi programat primul amical, în Copou. Plecarea în cantonamentul din Turcia este programată pe data de 24 iunie, iar întoarcerea pe 5 iulie.

Gruparea ieșeană l-a pierdut oficial și pe Andrei Sin. Fundașul lateral a semnat ieri un contract valabil 2 ani cu Sepsi OSK, după ce negociase și cu FC Voluntari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.