CSMS Iași

CSMS Iași

CSMS Iași dispută sâmbătă cel mai important meci din istoria fotbalistică a capitalei Moldovei, o victorie dându-le șansa fotbaliștilor lui Nicolo Napoli de a evolua în play-off-ul Ligii 1 și mai departe în preliminariile unei competiții europene. Ieșenii au plecat încă de joi spre Snagov, acolo unde s-au cazat, iar în această după amiază vor disputa ultimul antrenament înaintea întâlnirii cu FCSB. Surpriza din lotul deplasat în sudul țării este Cosmin Frăsinescu, fundașul sperând că se va recupera completa până la ora disputării partidei. În schimb, Milan Mitic a rămas acasă, acesta fiind în continuare accidentat.

Ştim că este un meci foarte dificil, cu o echipă foarte puternică, Steaua, care se bate pentru titlul de campioană. Băieţii sunt însă concentraţi la meci, cred că putem obţine un rezultat bun. Pentru asta, trebuie să facem un meci foarte bun, aşa cum am făcut cu Viitorul sau Timişoara. Vom merge la victorie, pentru că nu trebuie să ne intereseze alte echipe. Ştim că ASA va avea meci greu cu FC Botoşani, însă noi trebuie să ne concentrăm la treaba noastră. Dacă batem, nu depindem de nimeni şi ne calificăm în play-off. Sper să avem suporteri lângă noi, care să ne susţină în tentativa de a ajunge în play-off, pentru că altfel vom avea emoţii legate de retrogradare”, a declarat Nicolo Napoli.

Reamintim faptul că CSMS are nevoie de o victorie pentru a fi sigură de intrarea în play-off. În cazul unui alt rezultat, alb-albaștrii vor depinde de ceea ce se va întâmpla în partida dintre ASA Tg. Mureș și FC Botoșani, care se va desfășura de la aceeași oră.

Leave a Reply

Your email address will not be published.