Avancronică: Legia Varșovia – FC Botoșani, astăzi, ora 22:00 Radu Căciulă 16 iulie 2015 Legia – FC Botoșani FC Botoșani va întâlni astăzi, în deplasare, formația Legia Varșovia, într-o partidă contând pentru turul doi preliminar al Europa League. Conștienți de faptul că polonezii au o echipă superioară din punct de vedere valoric, moldovenii s-au arătat optimiști înaintea duelului. “Ne-am fi dorit să avem mai mult noroc la tragerea la sorţi şi să picăm cu o echipă mai abordabilă. Din păcate, vom întâlni Legia, care a mai jucat în ultima vreme cu echipe româneşti, Steaua, Rapid… Sperăm să fim noi buturuga mica, aia care răstoarnă carul mare”, a declarat Leo Grozavu pentru DigiSport. Principala problemă a tehnicianului botoșănean pentru partida din această seară este alcătuirea primului 11. Grozavu nu îi va avea la dispoziție pe Fulop, Bordeianu, Danci, Acsinte și Ngadeu, care sunt accidentați, dar nici pe Florin Plămadă, care este suspendat. În plus, antrenorul moldovenilor nu va conta nici pe noile achiziții Neziri și Cabrera, cei doi neavând încă drept de joc. De asemenea și Quenten a acuzat probleme de natură medicală, prezența acestuia pe teren fiind incertă. În schimb, în echipa moldavă ar putea debuta Scott Robertson, mijlocașul scoțian fiind legitimat săptămâna aceasta. Echipele probabile: Legia Varșovia (4-2-3-1): Kuciak – Broz, Lewczuk, Rzezniczak, Brzyski – Pazdan, Jodlowiec – Guilherme, Ryczkowski, Kucharczyk – Nikolics FC Botoşani (4-5-1): Iliev – Dimitrov, Miron, Cordoş, Browne – Ivanovici, Cucu, Croitoru, Vaşvari, Batin – Roman Confruntarea dintre Legia și FC Botoșani va începe la ora 22:00 și va fi transmisă în direct de canalul DigiSport 1. Radu Căciulă radu.caciula@sportmoldova.ro Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.