Echipa de handbal CS Politehnica Iași a obținut ieri prima victorie de la promovarea în Liga Națională masculină, învingând cu scorul de 28-24 (11-11) formația Minaur Baia Mare, în cea de a doua etapă a returului. Handbaliștii ieșeni au dat dovadă de determinare, în ciuda faptului că nu sunt plătiți de patru luni, iar echipa care săptămâna trecută elimina campioana Dinamo din Cupa României, nu a avut nicio șansă în Sala LPS din Copou.

Cu un Alin Pleșca în formă în poartă, un Florin Spiridon care a folosit time-out-ul inspirat pentru prima dată în acest sezon și cu un contraatac excelent, alb-albaștrii au obținut victoria care îi poate descătușa în acest retur, în care au nevoie să obțină cât mai multe puncte pentru a ține aproape de echipele care luptă pentru evitarea retrogradării. Rămâne de văzut când Primăria și Fundația Sportului Ieșean vor livra salariile restante către handbaliștii care pot obține, cu siguranță, în 2018, mult mai mult decât au făcut-o în toamna lui 2017. Cel mai probabil jumătate dintre acestea vor fi achitate în luna decembrie, iar cealaltă jumătate la începutul anului 2018.

Pentru Politehnica Iași au marcat:  Niţu 7 goluri, Bulov 5, Chirilă 4, Săulescu 3, Carali 3, Capotă 3, Vancea 2 şi Sâncelean 1.

Ultimul meci al anului din Liga Națională va avea loc la Călărași, în timp ce anul 2018 va fi deschis cu derby-ul contra HC Vaslui, la începutul lunii februarie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.