Politehnica Iași întâlnește mâine, de la ora 20.30, formația Dinamo București, în Capitală. Jucătorii și staff-ul tehnic au plecat astăzi spre București, iar Andrei Cristea și Mihai Teja au vorbit despre partida cu alb-roșii.

”Toate meciurile sunt speciale pentru noi. Încercăm să câștigăm fiecare punct, fiecare meci. Nu e neapărat un meci special. Dacă ținem cont că întâlnim un adversar cu nume, clar că emoția este alta atât pentru mine, cât și pentru jucători. Avem mai mulți jucători accidentați – Mihalache, Popadiuc, Chelaru, Platini – suspendat. Breeveld este ok, la fel și Diallo”, a declarat Mihai Teja.

Teja a comentat și nemulțumirile suporterilor, dar și pe cele ale conducerii Politehnicii.  ”Nu știu ce vor suporterii, dar săptămâna a fost una normală. Și când câștigam toate meciurile la rând, aceeași era atmosfera în vestiar. Asta mă bucură, atmosfera e una bună între băieți. Noi am încercat să jucăm același fotbal, antrenăm ce jucăm, dar o dată îți iese rezultatul, o dată nu. Nu au fost niște mesaje dure de la conducere, dar s-a transmis că se vrea mai mult din punct de vedere al rezultatelor. Cu siguranță președintele este alături de noi și eu vreau să cred că putem face lucruri bune împreună. S-au reușit lucruri bune, echipa a câștigat 22 puncte și ăsta e un lucru bun, dacă ne gândim cum ne-am încropit la început. Abia am strâns o echipă la primul meci cu CFR. Eu cred că echipa a arătat lucruri bune până acum. Suntem în grafic. Nu am avut niciun obiectiv de playoff când am discutat prima dată, dar încercăm să fim acolo”, a completat Mihai Teja.

Despre partida cu Dinamo a vorbit și Andrei Cristea. ”Este un meci cu o echipă galonată a fotbalului românesc. Noi știm foarte bine că împotriva acestor echipe mari am avut rezultate bune și trebuie să ne concentrăm cum am făcut-o în tur. Cred că putem să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. E clar că lucrurile s-au schimbat în ultimele luni și nu vreau să uit faptul că va fi o presiune și din partea suporterilor, este o echipă iubită, dar rămâne ca la ora jocului noi să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Punctele îți dau încredere și aduc suporterii alături de echipă. Să nu uităm că marți avem o altă partidă de gală și trebuie ca suporterii să fie alături de noi. Din punct de vedere financiar, în vestiar lucrurile sunt bune, nu cred că cineva nu joacă pentru că ar fi probleme financiare. Eu pot garanta că la Poli Iași chiar dacă sunt întârzieri, banii se dau până la urmă. Clubul și-a făcut mereu datoria și noi trebuie să jucăm, să o facem din ce în ce mai bine” , a spus Cristea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.