INTERVIU. O parte din istoria Politehnicii Iași, strânsă într-o colecție impresionantă Andrei Luca 11 februarie 2017 Alexandru are 24 de ani, iar după dispariția Politehnicii Iași 1945, singura soluție de a rămâne sufletește alături de echipa pe care a iubit-o a fost de a colecționa materiale care să conțină numele și stema vechii formații din Copou. În cei 7 ani de când a început colecția, suporterul ieșean a strâns sute de programe de meci, bilete, zeci de fanioane și alte materiale pe care le veți descoperi în cadrul interviului pe care Alex l-a acordat pentru Sport Moldova. Salut, Alex. În primul rând, spune-ne, când ai început colecția și de unde a pornit această pasiune? Colecția am început-o în anul 2010, imediat după desființarea Politehnicii Iași. Deoarece iubeam această echipă, nu am putut suporta gândul că aceasta nu va mai exista și am decis să păstrez amintirea vie prin intermediul materialelor care conțineau informații despre Poli. La fiecare eveniment la care am participat, am păstrat biletul sau programul de meci și am avut încă de la început materiale la care am adăugat altele, obținute prin diverse schimburi cu alți colecționari din România. Ai spus că ai pornit această ”muncă” din cauza desființării Politehnicii. Colecționezi materiale doar cu această echipă? Da, deoarece este echipa orașului meu de suflet. Nu neg faptul că am și alte materiale de fotbal cu diverse echipe din România sau din Europa, dar le folosesc doar pentru schimburi. Ai și materiale cu CSMS sau cu CSM Politehnica (acuala echipă a Iașului)? Da, am majoritatea biletelor și programelor din 2010 până în prezent, dar și alte materiale. De-a lungul timpului, am urmărit traseul echipei sperând ca într-o bună zi, aceasta să recupereze palmaresul Politehnicii Iași. Ce tipuri de materiale ai? Dețin următoarele materiale cu Politehnica Iași: bilete, programe, carnețele, agende, legitimații, abonamente, foi de meci, eșarfe, fanioane, fulare, insigne, o medalie de campion, fotografii vechi, pixuri, dvd-uri, brelocuri, tricouri, sacoșe, steaguri, etc.. Care este cel mai valoros pentru tine? De departe, cel mai valoros material este programul de meci Politehnica Iași – FC Vaslui din sezonul 2003 – 2004. A fost primul meu meci la care am participat pe stadionul Emil Alexandrescu, alături de tatăl meu. Din punct de vedere material, cel mai valoros obiect este cartea de membru din data de 19.11.1947, cu o valoare estimată de peste 100 de euro. Deși am primit oferte pentru diverse materiale, nu am accpetat niciuna dintre ele, neputând să mă despart de o parte din colecția mea personală. Ce sumă ai investit până acum în colecție? Nu pot spune cu exactitate suma investită în colecția personală, însă mi-aș fi luat cu siguranță o mașină bună. Cum găsești aceste materiale? Cam câți colecționari sunt în România/ câți cunoști tu? M-am înscris în diferite grupuri de colecționari, unde urmăresc frecvent activitatea membrilor de acolo. Iau foarte des legătura cu persoanele care postează, cerându-le ajutorul. De asemenea, urmăresc materiale și pe diverse site-uri de vânzări. Le mulțumesc și celor câteva persoane din Iași care îmi furnizează frecvent materiale. Până în prezent, am colaborat cu peste 50 de persoane. În ultima perioadă, am luat legătura cu foști fotbaliști ai Politehnicii Iași, care mi-ai acordat sprijinul lor. Ne poți da câteva nume de fotbaliști care te-au ajutat? Ai spus, de asemenea, că ai tricouri. Despre tricourile căror fotbaliști e vorba? Cel mai recent, am luat legătura cu Marius Constantin Vintilă, fostul mijlocaș al Politehnicii Iași, care mi-a oferit un tricou din sezonul 2003 – 2004, un șort, dar și o pereche de jambiere. Prin diverse schimburi, am obținut tricoul lui Alin Câța din sezonul 2004 – 2005, iar prin participarea la un concurs, am obținut tricoul lui Andrei Cristea, care mi l-a înmânat personal. Este un material pe care ți-l dorești foarte mult și pe care încă nu îl ai? Întotdeauna am obținut materialele pe care mi le-am dorit. Am avut noroc ca oamenii să-mi înteleagă pasiunea. Fotbalistul preferat care a evoluat/ evoluează pentru echipa din Copou? Fotbalistul preferat este Andrei Cristea. Îl apreciez pentru dăruirea de care a dat și dă dovadă în continuare atunci când se află pe teren. Deși el este din Bacău, sufletul lui este alb-albastru. Meciul preferat? Meciul preferat este Politehnica Iasi – FC Vaslui, din sezonul 2006-2007, încheiat cu scorul de 2-0. Dacă s-ar realiza un muzeu la Iași, ai fi dispus să cedezi din materialele tale pentru acest muzeu? În primul rând mă gândesc să realizez chiar eu acest muzeu, însă dacă nu voi avea posibilitatea, sunt dispus la o eventuală colaborare. Sunt o persoană deschisă și vreau să împart aceste amintiri cu toți suporterii ieșeni. Crezi că o să te plictisești vreodată de colecționat? Sper ca acest lucru să nu se întâmple niciodată, însă viața e imprevizibilă. Colecția completă conține: 250 bilete (Politehnica Iași, CSMS Iași, CSM Politehnica Iași) 410 programe (Politehnica Iași, CSMS Iași, CSM Politehnica Iași) 10 foi de meci (Politehnica Iași, CSMS Iași, CSM Politehnica Iași) 7 abonamente (Politehnica Iași) 2 agende (Politehnica Iași) 4 carnete (CSMS Iași – vechea echipă, Politehnica Iași) 4 eșarfe (Politehnica Iași, CSMS Iasi) 12 fulare (Politehnica Iași) 13 fanioane (Politehnica Iași) 13 insigne (Politehnica Iași, ACSMU Politehnica Iași, CSMS Iași) 3 tricouri de joc (Marius Constantin Vintilă și Alin Cata – Politehnica Iași, Andrei Cristea – CSMS Iași) o medalie de campion – CSMS Iași (1961-1962) 6 fotografii vechi (CSMS Iași – vechea echipă, Politehnica Iași) materiale diverse: brelocuri, fes, geacă, magnet de frigider, mini-echipament, mini-steag, steag, pix, pelerină de ploaie, sacoșă, stickere, etc. Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.