Baschetbaliștii antrenați de Ioannis Tisroggiannis au pierdut al cincilea meci al sezonului de Liga Națională de baschet masculin, contra celor de la SCM Timișoara, 73-109.

Echipa este decimată de accidentări și oboseala deplasărilor. Liapis suferă de ligamente încrucișate și va lipsi șase luni de pe teren, Vatră și Calenic nu au făcut deplasarea la Timișoara, iar contractele lui Vlad Popovici și Nenad Belic au fost reziliate.

Astfel, ieșenii au realizat alte trei transferuri pentru acest sezon. Primul venit, anunțat încă de acum câteva săptămâni este pivotul american Jaleel Roberts. Roberts are 25 de ani, măsoară 2,16 metri și vine după o experiență interesantă în State, acolo unde ultima dată a evoluat pentru Salt Lake City Stars, în NBA G League. Roberts a debutat imediat pentru Poli în meciul cu Timișoara, reușind 14 puncte și trei pase decisive în 31 de minute.

Ieșenii l-au transferat și pe Jalen Jackson, un american venit de la Universitatea ”Little Rock” din Arkansas. Jackson se află la prima experiență în baschetul european. În sezonul 2016-2017, în 32 de partide, dintre care 16 titular, Jackson a reușit 10 puncte pe meci, cu 45 % procentaj de la trei puncte. Jackson poate juca atât fundaș cât și extremă. Acesta a reușit să înscrie peste 10 puncte de 15 ori în sezonul trecut.

În locul lui Michalis Liapis a fost adus un alt american, Terrell Lipkins. În vârstă de 26 de ani, înalt de 1.80 metri, Lipkins vine de la BK Lions Hradek, prima ligă din Cehia, unde a avut o medie de 15 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive și 2 intercepții pe meci. Acesta a absolvit Universitatea Montevallo în 2016. Noul jucător al „armăsarilor” evoluează pe poziția 1.

Lipkins este al treilea extra transfer în acest sezon pentru Politehnica. Astfel, numărul americanilor de la Iași ajunge la șase. Următorul meci al ieșenilor este contra campioanei U-BT Cluj, pe 11 noiembrie, din nou în deplasare.

 

Răzvan Scutariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.