Etapa a 27-a a Ligii a 4-a, Iasi, a fost una lipsita de surprize, in care Steaua Magica, Flacara Erbiceni si liderul Unirea Mircesti s-au impus la scoruri de maidan, in timp ce Unirea Ruginoasa a fost pusa in dificultate de incomoda echipa condusa de Florin Pintilii, Stejarul Sinesti.

Steaua Magica si-a programat pentru ziua de sambata partida contra Gloriei Bals, reusind sa realizeze scorul etapei: 7-0!

Duminica, cu incepere de la ora 10:00, la baza sportiva din Tomesti, Erbiceni, de asemenea, nu a avut probleme in fata echipei locale. Fara a-i avea in lot pe capitanul Bogdan Ghiarasim, mijlocasul Cezar Tofan sau pe Adrian Caragea, Flacara a deschis scorul prin Alexandru Balanescu, pentru ca mai apoi sa intre in scena golgeterul returului, Cristi Ungureanu, cu patru goluri marcate in minutele 29, 56, 65 si 90. Oaspetii au avut in Robert Gucianu un servant ideal, jucatorul transferat la Erbiceni in a doua parte a campionatului trecandu-si in cont trei pase de gol!

Lupta la titlu continua si poate fi transata in urmatoarea etapa, cand vom asista la o confruntare intre primele doua clasate: Unirea Mircesti si Unirea Ruginoasa. Stejarul Sinesti nu a putut produce surpriza la Ruginoasa, in pofida faptului ca a fortat pe final cu cinci oameni in atac. Punctele au intrat in contul echipei gazda in urma unui penalty scos de Davidoaia, in minutul 10, si transformat de Radu Dan.

De la ambele formatii au lipsit cate un jucator exponential. Ruginoasa nu a putut conta pe serviciile lui Marius Dulcianu, vazut de multi ca un antrenor in teren, iar de la Sinesti a lipsit Sebastian Carare. Sinestiul a reclamat o lovitura de pedeapsa neacordata in final pentru un presupus hent la care centralul Valentin Lungu ar fi inchis ochii.

Spre deosebire de Ruginoasa, Unirea Mircesti a avut un meci de vacanta la Harlau, incheiat cu scorul de 5-0. Golurile au purtat semnatura lui Codrut Carja (2x), Mocanu, Catalin Scrab si Radu Dragos.

Alte rezultate inregistrate in etapa recent incheiata:

Vointa Motca-CS Ciurea 3-3
Viitorul Lungani-Stejarul Barnova 2-0
Olimpia Popricani-Unirea Scanteia 2-1

Clasamentul Ligii a 4-a, Iasi, dupa consumarea etapei a 27-a, este disponibil AICI – http://bit.ly/2rqRYGh!

Leave a Reply

Your email address will not be published.