Oțelul Galați

Oțelul Galați

Oțelul Galați, fosta campioană a României din 2011, trece prin cea mai grea perioadă din întreaga existență. Retrogradată deja matematic în Liga a 3-a, gruparea moldavă a ajuns să vândă majoritatea bunurilor clubului, pentru a reuși să supraviețuiască și pentru a evita falimentul. Astfel, a fost organizată prima licitație prin care s-au vândut obiecte în valoare de 65.000 de lei. Cel mai scump lucru aflat pe lista de vânzare este autocarul echipei din 2011, care este evaluat la suma de 150.000 de euro. Mașini, televizoare, case de bilete, aparate de gimnastică sau mobilier, toate vor fi licitate pentru a strânge fondurile necesare evitării falimentului.
„Pentru bunurile care nu s-au vândut sunt oferte, dar au fost sub valoarea evaluată. Urmează ca după viitoarea licitaţie, dacă nu se adjudecă, să propunem să le vindem la preţurile de ofertă pe care ni le-au dat potenţialii cumpărători. Autocarul este scos la vânzare la circa 150.000 de euro”, a declarat Mihai Bojincă, administratorul judiciar al Oțelului Galați.

După ce în urmă cu cinci ani participa în Champions League, iar conducerea echipei promitea investiții majore și reabilitarea stadionului, moldovenii se luptă acum pentru a putea evolua în a treia ligă. Se pare că cele 20 de milioane de euro pe care le-au primit moldovenii după participarea în cupele europene nu au fost suficiente pentru evitarea dezastrului financiar. Problemele moldovenilor au apărut încă de la sfârșitul anului 2011, când nu s-au mai putut bucura de sprijinul combinatului ArcelorMittal, de la care primeau 2,5 milioane de euro anual.
„Suntem într-o situație în care trebuie să ne gestionăm singuri, să ne luăm în mâini viitorul. Putem fi mult mai tari ca pâna acum, dar,în același timp, dacă nu vom reuși privatizarea clubului, s-ar putea ca Oțelul sa aibă soarta Unirii Urziceni”, afirma Marius Stan în 2011 pentru ediția tipărită a cotidianului Evenimentul Zilei.

Patru ani mai târziu, Oțelul retrograda în liga secundă, pentru prima dată de la promovarea din 1991. Moldovenii nu au reușit să se reorganizeze nici la matineu și s-au văzut retrogradați în Liga a 3-a după ultima înfrângere, scor 3-0 în fața Rapidului și se apropie tot mai mult de soarta anunțată de Marius Stan.

Cristian HITRUC

Leave a Reply

Your email address will not be published.