Angelo Massone

Angelo Massone

Italianul, în vârstă de 42 de ani, ce în vara anului trecut intenționa să preia clubul de fotbal Rapid București, a ajuns la o ințelegere cu cei doi foști acționari majoritari ai grupării nemțene. Avocatul Angelo Massone a preluat 55% din acțiunile echipei de sub Pietricica și a devenit principalul investitor al clubului F.C. Ceahlăul Piatra Neamț. Astfel, acesta deține jucătorii ce se află încă sub contract cu Ceahlăul, palmaresul echipei, dar și 1.5 milioane de euro datorii, baza sportivă cu toate dotările ei aparținând încă municipalității nemțene.
Massone a făcut deja prima mutare pe banca tehnică a echipei, prima decizie fiind înlocuirea antrenorului Florin Marin cu brazilianul José Marcelo Ferreira, cunoscut în lumea fotbalului ca Zé Maria. Cu o cariera de fotbalist impresionantă în spate, evoluând de-a lungul timpului în campionate puternice ale Europei, la echipe precum Parma, Inter Milano sau Levante și bifând 25 de apariții în tricoul Braziliei, Zé Maria a antrenat ultima oară echipa italiană Catanzaro, în anul 2010.
Astfel, noua conducere a grupării din Piatra Neamț are ca obiectiv salvarea echipei de la retrogradare, iar pentru sezonul viitor își propune ocuparea unui loc ce asigură participarea în cupele europene.

 Cristian Hitruc

Leave a Reply

Your email address will not be published.