foto_fcpetrolul

foto_fcpetrolul

CSMS a trecut rapid peste meciul mai puțin reușit din etapa trecută, atunci când elevii lui Nicolo Napoli au pierdut în fața CFR-ului, în Copou și au început partida de la Ploiești deciși să încheie din primele minute conturile cu prahovenii. Astfel, după ce în primele 6 minute, alb-albaștrii au avut 3 lovituri de la colțul terenului, Mihalache a trimis în minutul 8 o pasă de 40 de metri peste apărarea lupilor, iar Andrei Cristea a plecat furtunos pe contraatac. După câteva mișcări din corp, atacantul revenit în această iarnă la Iași, a găsit o pasă perfectă pentru Bole în flancul drept, iar mijlocașul a reluat spectaculos sub bara porții apărate de Cobrea. În minutul 24, Golubovic a interceptat o pasă trimisă greșit de către Inez, l-a lansat pe Cristea, iar acesta a scăpat ușor de fundașii adverși, dar a întârziat șutul, și-a închis unghiul, iar Cobrea a scos cu piciorul. Patru minute mai târziu, același Cristea a rămas la limita offside-ului, Crețu i-a pasat excelent, iar atacantul băcăuan nu a mai iertat de data aceasta, marcând după ce a driblat și portarul ploieștean.

La pauză, Constantin Schumacher a efectuat toate cele 3 schimbări, cea mai inspirată fiind introducerea lui Gavrilă, care a revitalizat atacul Petrolului. La 2 minute de la reluare, Begeorgi a redus din diferență cu un șut de la distanță, care a luat pământul exact în fața lui Grahovac. Au urmat câteva minute de panică la poarta oaspeților, care au reușit totuși să reechilibreze partida și scorul final avea să fie Petrolul – CSMS Iași, 1-2.

„Eram convinși că va fi un meci dificil, dar iată că am reușit până la urmă să câștigăm. E important că am avut 2-0 și am arătat ca o echipă care merită să fie pe primul loc în play-out. Trebuie neapărat să câștigăm meciul de acasă, pentru că altfel nu are niciun rost această victorie”, a declarat Andrei Cristea.

Etapa viitoare, gruparea din Copou primește vizita formației FC Voluntari, vineri, de la ora 20:30.

Leave a Reply

Your email address will not be published.